Pagina Primarului

Primar Alunu
Biraruti Cristian, primar al comunei Alunu.

Numele meu este Birăruți Cristian, născut într-o familie cu 6 copii, în această frumoasă comună din județul Vâlcea. Sunt absolvent și licențiat al Facultății de Drept și Administrație publică Spiru-Haret, Rm. Vâlcea, specialitatea drept absolvită în anii 2005-2009. Am absolvit și Modulul de Psihopedagogie, cu durata de 4 ani.

Scopul pentru care am candidat la funcția de primar, a fost unul lipsit de egoism, iar alegerea mea în funcția de primar mă onorează prin faptul că cetățenii au încredere în mine, iar această încredere mă motivează să depun toate eforturile ca toate acele idei împărtășite în campanie să fie realizate. Vreau condiții decente de trai pentru comunitate (drumuri, utilități), un mediu sănătos fără poluări sub orice formă a apelor și a aerului, locuri de muncă bine plătite și investiții în toate domeniile.

Este un drum lung, plin de obstacole și greutăți, cu aspirații mari, cu descurajări și obstacole, dar având sprijinul dumneavoastră și într-o unire în gânduri și fapte, vom reuși împreună să ne împlinim dorințele!

Primar,
Jr. Birăruți Cristian


Raport activitate

Raport de activitate pe anul 2020 Descarca
Raport de activitate pe anul 2019 Descarca
Raport de activitate pe anul 2018 - Privind starea economică, socială si de mediu a Comunei Alunu Descarca
Raport de activitate pe anul 2018 - Privind situaţia gestionării bunurilor apartinand domeniul public si privat al unitatii administrativ • teritoriale Descarca
Raport de activitate pe anul 2017 - Privind starea sociala, economica si de mediu Descarca
Raport de activitate pe anul 2017 - Privind gestionare bunuri domeniu public si privat Descarca


Daju Vasile, viceprimar cu atributii de primar, perioada decembrie 2015-iunie 2016
Boeangiu Vasile Pirvu, primar perioada iunie 2004-decembrie 2015.

Iubesc comuna Alunu cu toata fiinta mea, iar dragostea pe care o port acestor meleaguri si oamenilor ce traiesc aici, ma obliga sa depun toate eforturile si sa fac toate sacrificiile pentru a continua tot ceea ce am inceput.
Locuitorii comunei Alunu mi-au acordat din nou increderea lor. Daca Dumnezeu imi va da sanatate trupeasca, morala si sufleteasca voi continua lucrarile de infrumusetare o localitatii Alunu si voi face tot ceea ce imi sta in putinta pentru a oferi localnicilor si urmasilor lor cele mai decente conditii de viata, asezand comuna Alunu intr-un loc de cinste pe harta judetului Valcea, astfel incat oricare dintre noi sa poata spune cu mandrie: "Sunt din Alunu!"
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Numele meu este Boeangiu Vasile Parvu, sunt ce de-al saptelea copil al preotului Boeangiu Ioan. Am 45 de ani, sunt casatorit si am doi copii. Sunt fiu al comunei Alunu, pe care o iubesc si pe ai carei oameni ii respect si ii apreciez.

Sunt absolvent al Facultatii de Medicina Veterinara din Bucuresti, absolvent al Colegiului Postliceal de Farmacisti "Carol Davila" si abslvent al Facultatii de Farmacie "Nicolae Testemitanu" din cadrul Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie - Chisinau. Vorbesc cursiv limba franceza si limba italiana.
Din 1996 profesez ca medic veterinar si am facut ce mi-a stat in putinta pentru a fi de folos tuturor acelora care au avut nevoie de mine.

Intre anii 2000 si 2004 am fost consilier local independent in cadrul Consiliului Local Alunu si am incercat sa fac totul pentru binele so prosperitatea localitatii Alunu.

Intre anii 2004 si 2008, datorita increderii pe care mi-ati acordat-o, am fost ales Primar al comunei Alunu, iar in acesti 8 ani am depus toate eforturile pentru a oferi comunei mele si dumneavoastra tuturor cat mai bune conditii de viata si trai.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, sprijinit de locuitorii comunei, cu ajutorul Consiliului Local, al Primariei, al Consiliului Judetean Valcea si cu spijinul moral si sufletesc al familiei mele am reusit sa fac in Alunu lucruri minunate, dar aceasta nu inseamna ca am reusit sa multumesc toti locuitorii comunei si nu inseamna nici ca tot ceea ce era de facut in localitatea Alunu a fost facut, sau a fost dus la bun sfarsit.
Mai sunt multe de realizat si le vom realiza!

Dobroiu Iulian, primar in perioada 1996-2004
Dumitrescu Ion, primar in perioada 1992-1996
Situatii de Urgenta Serviciul Public de Alimentare cu Apa si Canalizare Alunu Impozite si taxe locale Investitii Stare civila Asistenta Sociala Concursuri Achizitii Publice ANUNŢ Gazeta de alunu